”8 e un număr mai bun”. Scenariu nou legat de postarea Serenei Williams. Și-ar fi dorit ”demolarea” Simonei? ”Asta gândesc cei din familie”

15 09. 2023, 12:02

Pedepsită pentru două capete de acuzare, o probă pozitivă cu roxadustat și neregularități în pașaportul biologic, Halep a primit 4 ani de suspendare din partea Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului. 

Una dintre fostele rivale din circuit care a reacţionat imediat a fost chiar Serena Williams. Care a postat în mediul virtual un mesaj enigmatic care le-a trezit multora tot felul de întrebări.

Dacă iniţial s-a crezut că este vorba despre o trimitere la confruntarea celor două din urmă cu 4 ani din finala Wimbledon, în urma căreia americanca a ratat cucerirea celui de-al optulea trofeu pe iarba londoneză, acum cifra 8 poate capăta o altă semnificaţie.

Photo by Mark Greenwood/IPS/Shutterstock

O nouă interpretare

Potrivit jurnalistului Decebal Rădulescu, deţinătoarea recordului de grand slamuri câştigate ar fi dorit o sancţiune chiar mai mare. Decât cea aplicată de judecătorii ITIA. Adică una de 8 ani de suspendare din activitatea competiţională.

”Am informații de la persoane apropiate de familia Halep care cred că asta și-ar fi dorit și Serena Williams. E mai plauzibilă explicația asta decât prima apărută în spațiul public. Asta gândesc cei din familie”, a spus Decebal Rădulescu, la Digi Sport.

Luată în primire de fani

Serena Williams a trebuit să înfrunte şi un val de reacţii dezaprobatoare după ce a ieşit în mediul virtual la puţin timp după aflarea sancţiunii primite de Simona Halep.

„Să ai clasă e mult mai important, dar tu nu ai de unde să știi”, a fost cea mai acidă replică pe care americanca a citit-o după postarea de pe reţeaua de socializare. „Nu ai câștigat atunci. Sunt 0 acuzații de trișat pentru acel turneu de la Wimbledon. Ai pierdut în aproximativ 45 de minute”, a fost un alt comentariu. Prin care fanii Simonei Halep nu demonstrat că nu acceptă părrea Serenei.