25 de imagini pentru istoria fotbalului din România. Cum au trăit jucătorii naționalei și staff-ul victoria uriașă cu Israel
După 2-1 cu Israel, România va juca la al 6-lea European din istorie. Naționala se califică la turneul final indiferent de rezultatul partidei cu Elveția, de luni seară (21:45, live pe playsport.ro).
A fost bucurie dezlănțuită pe arena de 3800 de locuri din Felcsut la finalul jocului cintre România și Israel. Jucătorii s-au prabușit pe gazon, mulți dintre ei în lacrimi, iar membrii staff-ului s-au repezit să-i felicite. Împreună, au mers apoi în zona celor 600 de suporteri veniți să-i susțină. Fotbaliștii și antrenorii s-au bucurat timp de câteva minute în fața fanilor, apoi s-au retras la vestiare. Au fost scene pe care fotbalul românesc nu le-a mai trăit de ani buni. Scene comparabile au avut loc doar la Euro U21 din Italia, din 2019. Atunci, generația lui Ianis Hagi și Pușcaș a ridicat România în picioare cu un parcurs fantastic, oprit doar în semifinalele turneului.
România se întoarce la un turneu final major după 8 ani. Ultima competiție de anvergură la care am participat la nivel de seniori este Euro 2016. Atunci, pe banca României se afla Anghel Iordănescu, tatăl actualului selecționer, Edi Iordănescu.
www.playsport.ro îți prezintă o galerie foto superbă a bucuriei pe care a trăit-o România după calificarea la Euro 2024 din Germania.
Foto: sportpictures