2022, anul revenirilor în Liga I. FC Argeș a reușit și ea o repatriere importantă în pauza competițională
Gabi Matei (31 de ani) va reveni în Liga I, după ce ultima sa aventură din Polonia s-a încheiat în vara lui 2021. Ulterior, Matei a stat pe tușă câteva luni, din cauza unei accidentări, însă acum este gata să semneze un nou contract.
„Zilele astea semnez”. Gabi Matei și-a anunțat revenirea în Liga I
După o experiență de doar câteva luni în prima ligă a Poloniei, la Gornik Leczna, Gabi Matei a rămas liber de contract, iar acum își anunță revenirea în Liga I.
Fundașul dreapta de 31 de ani a evoluat ultima oară în România în prima parte a sezonului 2020 – 2021, când a fost sub contract cu FC Argeș. În luna februarie a anului trecut, Gabi Matei a părăsit-o pe FC Argeș pentru a semna cu Gornik Leczna, echipă din Polonia pentru care mai evoluase și în 2017.
Ultima aventură a lui Matei din Polonia s-a încheiat după doar câteva luni, în iulie 2021. El a avut o accidentare dificilă, care l-a împiedicat să revină pe teren în startul acestui sezon.
Însă, Matei spune că acum este apt din punct de vedere fizic, iar în zilele următoare va bate palma oficial cu o nouă echipă din Liga I.
Matei a preferat să nu dezvăluie numele viitoarei sale formații și a oferit un răspuns misterios: „Nu e o echipă de top, e o echipă bună pentru mine”.
Aştept zilele astea să semnez şi eu. Că am fost accidentat, nu am avut echipă şase luni şi sunt în discuții. Sper să semnez zilele astea.
În țară, dar nu vreau să zic înainte, sunt superstiţios. Sunt în discuții avansate, sper să semnez mâine sau poimâine.
Greu departe de fotbal, am urmărit campionatul românesc, celelalte campionate. E destul de greu fără echipă. Nu e o echipă de top, e o echipă bună pentru mine”, a transmis Gabi Matei, potrivit Telekom Sport.
150.000 de euro este cota de piață a lui Matei, potrivit Transfermarkt.
Gabi Matei are două titluri cucerite în Liga I
Chiar dacă a refuzat să ofere numele viitoarei sale echipe, o posibilă destinație pentru Gabi Matei ar putea fi tot FC Argeș.
Matei a fost născut la Curtea de Argeș și a crescut la juniorii echipei locale.
De-a lungul carierei, Matei a jucat la Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii, FCSB, FC Braşov, ASA Tg. Mureş, Gornik Leczna, Zira FC, Termalica, Concordia Chiajna, Academica Clinceni şi FC Argeş.
Cele mai importante reușite le-a avut la FCSB, unde a cucerit două titluri de campion, în sezoanele 2012 – 2013 și 2013 – 2014, dar și o Cupă a României, în anul 2015.