200 de investitori se bat pentru Chelsea. Cine are cele mai mari șanse să cumpere clubul lui Abramovich

15 03. 2022, 12:33
200 de investitori se bat pentru Chelsea. Cine are cele mai mari sanse sa cumpere clubul lui Abramovich

Nu mai puțin de 200 de investitori se bat pentru Chelsea, după ce Roman Abramovich a anunțat oficial că a scos clubul londonez la vânzare. Pe lângă turcul Muhsin Bayrak și luptătorul Conor McGregor, nume care s-au vehiculat prin presa internațională în ultimele zile, se pare că pe masa lui Roman Abramovich a sosit și o ofertă importantă din Arabia Saudită. De asemenea, în pole-position pentru achiziția lui Chelsea se mai află doi bratinici și un american.

Ofertă oficială de 3.5 miliarde de dolari pentru Chelsea. 200 de investitori se bat pentru clubul lui Abramovich

Într-un material publicat luni, 14 martie, publicația britanică Daily Mail susține că 200 de investitori din întreaga lume se bat pentru Chelsea.
Roman Abramovich a anunțat ce condiții trebuie îndeplinite pentru a vinde Chelsea, iar prețul solicitat de el se ridică la 3 miliarde de lire sterline. Ofertele apar de pe o zi pe alta, însă până în acest moment nu se ridică niciuna la pretențiile financiare ale lui Abramovich.
La începutul lunii martie, în presa internațională s-a scris că echipa londoneză ar putea ajunge în mâna unui oligarh din Turcia, pe nume Muhsin Bayrak. De asemenea, luptătorul Conor McGregor l-a anunțat pe Abramovici că e gata să cumpere clubul.

Însă, Daily Mail anunță că, în realitate, alte câteva nume importante sunt în pole-position pentru achiziția lui Chelsea. Britanicii susțin că favoriți sunt dezvoltatorul imobiliar Nick Candy, omul de afaceri Sir Martin Broughton (ambii britanici) și americanul Todd Boehly.

De asemenea, o altă ofertă care se anunță a fi oficială și care a apărut la începutul acestei săptămâni este din partea unui grup de investitori din Arabia Saudită.

Mohamed Alkhereiji intră în lupta pentru achiziția lui Chelsea

Această ultimă ofertă sosită pe numele lui Roman Abramovich vine din partea lui Mohamed Alkhereiji, liderul Saudi Media Group. Alkhereiji este cunoscut ca fiind un mare fan al lui Chelsea, iar vestea că Abramovich vinde clubul a ajuns ca un fulger la urechea sa. În acest context, Daily Mail, dar și jurnalistul Ben Jacobs, de la CBS Sports, susțin că Mohamed Alkhereiji a înaintat o ofertă de 2.7 miliarde de lire sterline (n.r. – aproximativ 3.5 miliarde de dolari).

Mohamed Alkhereiji a obținut un master în administrarea afacerilor, în cadrul Școlii de Afaceri din Londra. De asemenea, în trecut a lucrat ca analist pentru Deutsche Bank din Londra și încă de atunci și-a descoperit pasiunea pentru clubul de fotbal Chelsea.

În prezent, Alkhereiji este CEO-ul companiei Engineer Holding Group, director executiv al companiei Al-Arabia și președinte Saudi Media Group.

Roman Abramovich va dona toți banii pe care îi va încasa în schimbul lui Chelsea

Abramovich a anunțat că a scos Chelsea la vânzare pentru a proteja imaginea clubului, iar toți banii încasați de pe urma tranzacției vor fi fost donați victimelor din Ucraina:

Vânzarea clubului nu se va face repede, ci va urma un întreg proces. Nu voi cere ca vreun împrumut să fie plătit. Nu a fost niciodată despre afaceri sau despre bani pentru mine, ci despre pasiune pură pentru joc și club.

Mai mult, i-am transmis echipei mele să înființeze o fundație caritabilă, iar tot profitul net obținut în urma vânzării va fi donat. Fundație va veni în ajutorul tuturor victimelor și a războiului din Ucraina”, a fost mesajul miliardarului rus.

Britanicii de la BBC au descoperit cum și-a mărit Roman Abramovici averea fraudulos! De la 250 de milioane, la 13 miliarde de dolari.