14 jucători, „pe făraș” de la o echipă de play-off. Se pregătește marele exod la FC Argeș
Urmează un exod la FC Argeș. Președintele clubului a pus în temă mai mulți fotbaliști că nu vor mai face parte din lotul echipei. Prestația dezamăgitoare din play-off i-a convins pe oficiali, dar și pe Andrei Prepeliță că este nevoie de altceva pentru ca Argeșul să treacă la un alt nivel.
Ultimul loc din play-off aduce un exod la FC Argeș. „Pleacă cel puțin 14 jucători” este anunțul dur al conducerii
Jean Vlădoiu anunțase deja că vor fi schimbări masive la echipă. Președintele clubului a reiterat din nou această idee. Pentru fostul mare atacant important a fost păstrarea antrenorului.
Aștept să semneze prelungirea contractului, mă bucură foarte tare acest lucru. Au fost echipe care au tot schimbat antrenorii, uitați-vă la Dinamo, a tot adus 4-5 antrenori și unde a ajuns? Nu s-a rezolvat nimic, pentru că jucătorii rămân aceiaşi. Dar nu și la Pitești, aici am tăiat în carne vie. 14-15 jucători o să plece, o să vină sânge proaspăt. Trebuie să mergem în play-off, la ce investiții s-au făcut nu există altceva, a declarat Vlădoiu, pentru Orange Sport
Cristian Dumitru, Alexandru Greab, Flavius Croitoru, Joao Miguel, Deian Boldor, Nicolae Muşat, Diogo Viana, David Meza Colli, Georgian Honciu, Cristian Tănase, Antun Palici, Said Ahmed Said, Jafar Arias, Kehinde Fatai, Emmanuel Ernest, Cătălin Barbu sunt jucătorii vizați de despărțirea de club.
Transferuri importante la FC Argeș
Andrei Prepeliță primit câțiva jucători importanți, iar campania de achiziții nu s-a terminat. Prepeliță a anunțat că la Pitești va ajunge în curând un fotbalist care a evoluat la CFR Cluj și FCSB
Au semnat şi doi jucători din Franţa, ei sunt la echipele naţionale, au dublă cetăţenie şi o să se alăture lotului în Austria, am mai reuşit încă un transfer, un jucător cu experienţă care a jucat şi la Steaua (n.r FCSB) şi la CFR. Încă nu l-am prezentat şi prima dată nu vreau să divulg eu, trebuie prezentat. Un jucător care a jucat în Liga 1 la aceste două echipe plus echipe din străinătate.
Straton este un portar foarte bun, un caracter extraordinar şi ne-am dorit puţină concurenţă la postul de portar.
De asemenea, Andreas e un jucător foarte bun, pe care îl ştiu de mult timp. Un jucător care poate să facă diferenţ. În compartimentul ofensiv mai am nevoie de astfel de jucători”, a spus Andrei Prepeliță, conform Orange Sport.
FC Argeș a transferat până acum patru jucători: Cătălin Straton (32 ani), Andreias Cristian Calcan (28 ani), Dorian Bertrand (29 de ani) și Julio Donisa (28 de ani). Ultimii doi s-au născut în Madagascar.